Aș vrea să ningă cu iertare din ochii universului pentru că ninsoarea este o mângâiere divină. Cele mai frumoase daruri pe care le poţi oferi sau primi sunt iertarea şi iubirea. Aş vrea să învăţăm mai mult să iertăm. Şi poate că numai atunci când suntem iertaţi şi simţim căldura acestei trăiri îi putem cunoaşte adevărata semnificaţie. Până la urmă, iertarea rămâne cea mai caldă îmbrăţişare.
A ierta este unul dintre sentimentele cu care sufletul nostru se întâlneşte poate cel mai rar. Dar şi un verb cu care raţiunea se conectează mai greu. Cred cu tărie în afirmaţia lui Benjamin Franklin: Cele mai dificile 3 lucruri în această viaţă sunt: a păstra un secret, a ierta şi a profita de timp. Într-adevăr, iertarea este un aspect anevoios pentru fiinţa umană. Cred că şi expresia iartă-mă este una dintre cele mai greu de rostit. A-ţi cere iertare este un proces complicat care stârneşte numeroase îndoieli raţiunii şi orgoliului uman până să fie pusă în aplicare. Iertarea trece prin filtrul raţiunii ca să ajungă la inimă şi de multe ori orgoliul o opreşte fiindcă nu îi poate ceda şi nu îi poate înţelege drepturile.
Să ne adâncim aşadar în profunzimea verbului a ierta. Să ierţi defectele şi păcatele omeneşti. În primul rând, iertarea defectelor celuilalt înseamnă recunoaşterea imperfecţiunii tale. Această virtute este cea care ne face să fim îngăduitori cu fiinţa umană. Şi trebuie să fii pentru că niciun om nu este perfect. Viaţa înseamnă un drum spre regăsire în care omul se reînnoieşte prin iertare şi se defineşte prin complexitate. Toţi avem nevoie de iertare la un moment dat. Greşeala este una dintre coordonatele care definesc fiinţa umană.
Defectele altora le mai iertăm, mai greu e cu păcatele. Iar la păcate eu cred că se despart în două categorii: păcate albe cu care majoritatea ne întâlnim sau le comitem şi păcate negre pe care nu dorim sau chiar nu le putem ierta. De pildă, cred că invidia face parte dintre păcatele albe. Ea nu îşi va cere iertare niciodată, dar iartă-i pe cei care te invidiază. Ei de fapt îţi confirmă că te situezi pe o treapta înaltă şi că ai pentru ce să le stârneşti această revoltă interioară. Să ierţi înseamnă să te declari superior şi tot iertarea este o calitate care îi defineşte pe oamenii puternici şi nu pe cei slabi. Nu lăsa întunecimea invidiei să te umbrească, luminează-te şi o iartă fiindcă oricum îşi plânge singură de milă. Un alt păcat alb ar fi egoismul. În fiecare om zace o fărâmă de egoism şi atâta timp cât nu ajunge la exacerbare să distrugă o altă fiinţă, îşi merită iertarea.
De multe ori oamenii se supără şi îşi aruncă vorbe grele pe care poate nu le simt cu adevărat. Dacă analizăm situaţia în profunzime, merită să fie iertate vorbele atâta timp cât există fapte bune din partea celor care te-au rănit doar cu cuvântul. Din nefericire, multe prietenii sau relaţii se destramă din cauza unei orgoliu nejustificat. Unii nu vor să ofere iertarea atâta timp cât nu li se cere. Iertarea cred că trebuie să fie precum iubirea: necondiţionată. Mă întreb care situaţie e mai dureroasă: să aştepţi să fii iertat sau să nu oferi iertarea. Ambele cred că sunt precum un pumnal care îţi sfâşie interiorul. E dureros să ne imaginăm despărţiri între oameni doar pentru că nu se oferă iertare. Două priviri în lacrimi care îşi iau rămas-bun doar pentru că raţiunea înfrânge inima îmi provoacă o tristeţe fără margini şi îndoială în ceea ce priveşte puterea iubirii. Poate că iubirea nu a fost suficientă pentru a elibera iertarea. Iubirea trebuie să îngenuncheze orgoliul şi să cunoască înălţimea verbului a ierta.
Iertarea este cea mai valoroasă comoară din adâncurile tale şi chipul armoniei pe pământ. Dacă iubeşti şi ierţi, atunci ai învăţat una dintre cele mai importante lecţii ale vieţii. Să nu oferi iertare poate fi una dintre cele mai grele pedepse pe care o poţi aplica cuiva. Dar poate fi cea mai grea pedeapsă pe care o poţi aplica propriei persoane. Când iertarea ajunge să te caute precum un orb şi nu doreşti să-i deschizi poarta spre lumină, atunci ea se transformă în pedeapsa autodistrugerii.
Susţin afirmatia lui Lev Tolstoi : Dacă ierţi, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare.
Atunci când vrei să eliberezi zbuciumul interior prin iertare, trebuie să o faci din tot sufletul. Faptele nu vor dispărea şi nici nu vor fi uitate fiindcă nici timpul şi nici raţiunea nu le poate şterge, însă e important ca liniştea să se aşeze profund şi în deplinătate înlăuntrul celui care iartă. Dacă spui că ierţi şi continui prin a-ţi revărsa resentimentele, atunci aceea nu e iertare.
Iertarea poate fi abordată şi dintr-o altă perspectivă. Iată din ce unghi o privea Goethe : A ierta înseamnă a-i oferi ceilulat ocazia de a mai greşi o dată. Cred că este un avertisment înţelept care trebuie cântărit cu atenţie. E drept că acest act numit iertare se înfăţişează unora precum o slăbiciune sau naivitate. De aceea, trebuie să îţi asumi un mare risc. Totuşi, e un risc necesar de multe ori. Pentru a-ţi păstra relaţiile de orice formă e bine să tolerezi defectele omeneşti. În acelaşi timp, e foarte important să ştii limita până la care poţi face asta. Nu poţi închide ochii mereu în faţa nedreptăţilor, iar faptele deosebit de grave nu mai rămân sub acuzaţie în instanţa umană şi se atribuie Divinităţii care nu dispune de limite.
Nici succesul nu va fi iertat prea usor pentru că mulţi atribuie împlinirii acest termen. Cred că o viaţă de succes nu înseamnă o carieră strălucitoare, ci o inimă care străluceşte.
Să cuceresti o lume prin răzbunare e o glorie fără învingători. Răzbunarea aduce doar o linişte superficială numită satisfacţie. Iertarea aduce o linişte profundă numită pace interioară.
Tot o altfel de abordare are şi Nicolae Iorga: Greşelile nu se iartă, ci se repară. O perspectivă stimulentă. Să nu înveţi din greşeli înseamnă să te rătăceşti şi să-ţi stopezi progresul. Ritmul vieţii este dat de verbul a învăţa. În mod voit şi repetitiv, greşeala poate duce la degradare umană. E necesar să-ţi repari greşelile şi o poţi face în două moduri: primul este acela de a-ţi da silinţa să nu se mai repete şi al doilea de a te revanşa faţă de cel care a avut de suferit din pricina greşelii tale. Cu revanşa e mai greu, desigur. De multe ori cel care ajunge în situaţia de revanşare nu ştie cum să facă asta. Dar e important măcar să încerce.
Timpul este duşmanul nostru comun care nu vrea să ne ierte. El nu iartă ignoranţa noastră, ci o pedepseşte prin eşecuri. Nu ne ascultă, însă la final ne pune întrebări. Deşi de multe ori îngenunchiezi să îi ceri iertare, nu o vei primi pentru că nu e niciodată acasă. Atunci intervine iertarea pentru propria persoană. E mai rău să fii dezamăgit de tine însuţi decât de către ceilalţi. Nu eşti stăpânul altora, ci propriul tau stăpân. Uneori poate fi cel mai greu a te ierta pe tine însuţi. Şi e nevoie tot de înţelepciune pentru a-i dovedi timpului că îl vei preţui mai mult. Asta e greşeala noastră în faţa timpului: nu îi preţuim cu adevărat valoarea şi de multe ori îl risipim. Pentru asta nu ne va ierta nicicând.
Mi-ar fi plăcut să avem şi un viciu comun: acela de a respira iubire. Dar fiinţa umană cade pradă şi altor vicii. Pe unele le poţi ierta, pe altele nu. Important e să le analizezi îndeaproape şi să nu o faci având prejudecăţi. Cum spuneam, pe unele nu le poate înţelege nici raţiunea, nici sufletul nostru.
Fiecare om are nişte limite interioare. Numai Dumnezeu a putut oferi iertarea cea mai înaltă fiindcă El exprimă de altfel şi iubirea absolută. Tocmai de aceea El este Unic. Iertarea supremă se revarsă din ceruri. De aceea, cred că e primordial ca întâi de toate să ceri iertare divinităţii pentru toate căderile şi decăderile tale. Iertarea cerească îţi va aduce lumină şi împăcare fiindcă ea poate înţelege şi iubi fiinţa umană în întregime.
Cred că iertarea trebuie să atingă cele mai înalte cote în iubire. Iubirea adevărată trebuie să ierte. Şi nu mă refer la a îndura sau a suporta grele umilinţe, ci a se lepăda de orgoliul care vrea să o lege. Când îl răneşti pe cel iubit, e important să deschizi braţele pentru a-i cere cea mai caldă dintre îmbrăţisări: iertarea. Când te răneşte cel pe care îl iubeşti, e la fel de important să i-o oferi. Poate că iertarea nu înseamnă mereu împăcare palpabilă, dar înseamnă să fii împăcat cu tine însuţi. În ochii iubirii trebuie să ardă sacrul foc al iertării
Un simplu visator
Romantic Dreamer 