Nu ești singur!

Răbdarea-i o virtute de valoare
Ce definește omul când i-e greu,
O reușită e înălțătoare,
Acolo s-a oprit și Dumnezeu.

Adesea nerăbdarea ne consumă
Și nu mai știm încotro să pornim,
Atunci când deznădejdea ne sugrumă
Secretul e profund să stăruim.

Să învingi o boală sau o suferință
Și să transformi tot răul în izbânzi,
Dar numai cu răbdare și credință,
Lumina e a celor ce sunt blânzi.

Înțelepciunea e perseverență,
Să înveți să tolerezi, să te ridici
Căci reușita este, în esență,
Credința și voința ce-o dedici.

Ne străduim să fie cât mai bine,
Trecând prin ploi și multe nedreptăți,
Tot așteptând ceva ce nu mai vine,
Iertarea-i prima între libertăți.

Când drumu-i lin și este numai soare
El nu va duce-n loc deosebit,
Căci doar acolo unde e răbdare
Se regăsește visul împlinit.

Să avem răbdare, toate se așează,
Chiar dacă drumul pare mult prea greu,
Credința este cea care contează,
Acolo s-a oprit și Dumnezeu

Published in: on 13 iulie 2023 at 23:51  Lasă un comentariu  
Tags: