Ce este singuratatea?

Singurătatea este un cuvânt simplu în spatele căruia se ascunde o noţiune cât se poate de vastă. Ea poate implica într-un anumit grad şi alte concepte care îi pot extinde sau particulariza sensul, cum ar fi cel de neînţelegere, cel de unicitate sau de cel de izolare. Totul se adaptează, se pliază pe profilul şi personalitatea fiecărei fiinţe înzestrată cu un anumit nivel de conştiinţă.

Singurătatea e un defect al realităţii în care trăim, sau, dacă ar fi să privesc lucrurile dintr-o perspectivă pur umană, este un atribut întâlnit chiar la baza cărămizilor biologice care ne alcătuiesc – este înscris în genele noastre. Desigur, în funcţie de mediul în care trăim şi de specificul stimulilor care ne asaltează pe parcursul minunatei (sau mai puţin minunatei) experienţe numite viaţă, acest defect poate fi mai mult sau mai puţin vizibil în cadrul sinelui.

Poate că uneori nu ne simţim singuri din simplul motiv că nu putem percepe acest concept. Poate că uneori nu ne simţim singuri, pentru ca avem o familie iubitoare care ne împlinesţe toate dorinţele şi ne asigură fericirea. Poate că uneori nu ne simţim singuri, pentru ca avem prieteni buni care ne înţeleg şi în compania cărora putem trăi clipe fericite.

Dar dacă toate acestea nu ar exista? Sau mai mult, dacă toate acestea ar exista doar pentru o perioadă scurtă din viaţa noastră, urmând cursul normal de degradare al tuturor lucrurilor şi fiind în cele din urmă pierdute pentru totdeauna… doar nişte amintiri dintr-un trecut îndepărtat? Cât de evident ar fi atunci acel defect care ne pândeşte de după fiecare colţ al existenţei, respirând alături de noi, curgându-ne prin vene?

Singurătatea e o metastare mult prea pretenţioasă, pentru că cere în acelaşi timp (pentru a fi alungată) întelegere, regăsire şi prezenţă fizică. Pentru că se întinde pe multe planuri care rareori pot fi asigurate simultan. Putem spune că, într-o anumită măsură, suntem singuri (cel puţin) pe tot parcursul existenţei noastre.

Singurătatea e acolo când ne simţim atât de rău încât am da orice pentru un sentiment de alinare, e acolo şi când trăim cele mai intime clipe de plăcere. E acolo când suntem înconjuraţi de oameni şi este acolo şi când ne concentrăm pe orice alt lucru pentru a îi diminua efectele. Aşteaptă, urmăreşte… ca o parte din noi ce răsare din fiecare ungher al realităţii. Singurătatea e în departare, dar şi în apropiere. Te aşteaptă şi în braţele cuiva, chiar şi în cele mai calde circumstanţe – ea nu discriminează între împăraţi sau cerşetori. E în ochii care îţi spun ”te iubesc” fără să relizeze ceea ce eşti şi e uneori şi în superficialitatea cu care te tratează cei care au puterea de a te afecta.

Dar e un lux? E mai puţin singur omul care îşi ignoră starea şi acţionează independent de ea? În mod cert nu este, dar cel puţin el nu îi resimte efectele, aşa cum nimeni nu poate resimţi efectele unui lucru pe care îl ignoră în totalitate. Şi deci e mai bine să te prefaci că nu eşti singur, să îţi imprimi prin autosugestie faptul că întotdeauna ai ceva sau pe cineva alături de tine, că orice s-ar întâmpla niciodată nu vei fi pe cont propriu?

Poate că nu este nevoie să foloseşti acea auto sugestie, pentru că dintr-un anumit punct de vedere toţi suntem parte a unui întreg interconectat, toţi ne întregim, aşa cum piesele unui puzzle se unesc pentru a forma o imagine completă. Şi totuşi e această imagine completă ceea ce căutăm… sau din perspectiva unei singure piese a puzzle-ului toată împlinirea singurătăţii o constiutie acea piesă adiacentă care care ne completează prefect conturul? E o întrebare la care fiecare trebuie să găsească un răspuns, fie el de doar de formă sau unul plin de sinceritate şi adevăr.
 
Ca orice defect, sigurătatea ne aminteşte în primul rând de cauza principală a oricărei consecinţe pe care o imprimă: fragilitatea umană. Da, chiar şi cel mai puternic şi intangibil om pe care vi-l puteţi imagina este înfrânt în cele din urmă de timp, de sentimente, de dorinţe, de instincte – de propria sa natură. E un lucru pe care mulţi nu îl realizează decât atunci când apar adevăratele probleme în structura realităţii lor, atunci când sentimentul vag de imortalitate şi omnipotenţă dispare subit.

Imaginaţi-vă o trestie care împotriveşte de una singură unui vânt ce nu ar putea fi domolit nici măcar de un munte. Acea trestie sunteţi voi, care, ca orice om, trebuie să ţineţi piept unor lucruri infint de puternice, care deseori nu depind de voi, care se nasc din lucruri mult mai mareţe, dincolo de orice control uman… şi care uneori distrug sistematic sau instantaneu tot ce aveţi mai drag pe lume.

Sunt sigur că voi fi acuzat de pesimism, dar nu pot decât să accentuez natura obiectivă a observaţiilor şi menţiunilor mele. Am tratat un subiect care în mod implicit presupunea o anumită perspetivă sumbră şi căruia chiar nu îi pot găsi, trăgând o linie de total, vreo consecinţă favorabilă, nici dacă m-aş afla în cea mai optimistă stare posibilă.

Partea luminoasă a lucrurilor rezidă totuşi în speranţa unei ameliorări. Sper că într-o bună zi toată lumea să găsească acel ceva, acea circumstanţă care va le va ameliora singurătatea atât de mult încât prezenţa ei să nu mai fie simţită, sau cel puţin să nu le afecteze structura afectivă. Dar chiar şi acolo, în acel loc, nu uitaţi de realitatea situaţiei: toţi suntem singuri, chiar şi în cele mai ridicate forme ale uniunii de orice natură… suntem singuri pentru că ne-am născut singuri, separaţi. Suntem siguri pentru că tot ceea ce suntem rămâne un prizonier etern al propriei fiinţe.

Şi ce fericire iluzorie nu e mai dulce decât cea în care ajungi să nu te mai simţi singur deşi rămâi la fel de singur în continuare? Cine nu ar vrea să trăiască sub acea cortină ocrotitoare în fiecare clipă a existenţei sale? Chiar şi eu aştept acea experienţă reală de regăsire şi prezenţă, cu tot cu vălul ei de iluzii; mi-o doresc şi o caut… nimic nu ar fi mai ironic decât şansa de putea a lăsa singurătatea de una singură, nu?

Si, totusi, suntem atat de singuri in lumea asta

Am invatat de-a lungul timpului sa zbor cu aripi de iubire, cu aripi de prietenie. Sa imi construiesc vise si sperante si sa cred in ele. Sa imbratisez atunci cand sufletul imi spune, sa iubesc fara sa vreau sa cer nimic, si, sa imi transform dragostea in cuvinte atat de greu de rostit altadata. Mi s-a intamplat sa cred in cei dragi mai mult decat in mine. Sa ma arunc in povesti de dragoste fara de liman convins fiind ca undeva, candva, ni se va arata si noua un tarm doar al nostru. Dar, de cele mai multe ori am sfarsit dezamagit. Si nu de cei (cele)pe care ii iubeam, ci de naivitatea mea cu care credeam in “pentru totdeauna”. Uneori, am renuntat la vise pentru cei dragi, si am facut-o din tot sufletul pentru ca ii(o) iubeam. Alteori am ales sa nu pasesc pe un alt drum care sa ma duca departe de ei. Si, nu am regretat nicio clipa. Dar oamenii sunt oameni. Si eu, si ei. Si oamenii gresesc, si oamenii se supara, ne supara, si oamenii deceptioneaza. Si, poate ca dincolo de iubirea pe care le-o port, dincolo de dorul care ma mistuie atunci cand imi sunt departe, dincolo de durerea pe care doar sufletul meu o cunoaste atunci cand ei pleaca, ar trebui, totusi, sa privesc viata asa cum este, sa renunt la copilul naiv si imatur din mine care inca mai crede in basme, si sa invat ca totusi suntem atat de singuri in lumea asta

Anunțuri
Published in: on 9 Octombrie 2011 at 00:03  Comments (3)  

Dragoste si multa ciocolata



Spune sincer, cat de des mananci bomboane de ciocolata doar ca sa scapi de foame? Eu am facut asta de prea multe ori. Haide-ti sa aflam impreuna ce se intampla cand mancam ciocolata pe stomacul gol?

Ti s-a intamplat vreodata sa nu apuci sa mananci nimic toata ziua? Ai simtit cum stomacul tau o ia razna sperand ca in curad va primi mancare? Spune sincer, cat de des mananci bomboane de ciocolata doar ca sa scapi de foame? Eu am facut asta de prea multe ori.

Initial te simti minunat, stomacul nu mai plange, durerea dispare, la fel si foamea, iar zaharul si cofeina iti dau o senzatie de energie nestavilita. Topaind de fericire, te intrebi de ce sa nu mananci ciocolata dimineata, la pranz si seara. Treizeci de minute mai tarziu situatia se schimba. Durerea incepe sa se instaleze in stomac, iar tu simti ca ametesti. Toata energia ta s-a transformat intr-un discomfort mai mare decat cel initial.

Te gandesti ca poate ciocolata nu a fost buna. Te uiti speriat(a) pe ambalaj, dar vezi ca ciocolata nu era expirata. Afla ca aceasta senzatie apare atunci cand corpul tau nu primeste substantele nutritive necesare pentru a supravietui, iar ciocolata nu te ajuta sa duci o viata sanatoasa. Tine minte, ciocolata este buna ca desert, dar nu ca alimentatie zilnica.

Din pacate, cam acelasi lucru se intampla si in viata de cuplu: “ei incearca sa manace ciocolata pe stomacul gol”. Indragostitii se apropie unul de altul cu inimile infometate de atingere. Mai rau este atunci cand unul dintre parteneri se simte respins, singur si tanjeste dupa afectiune. Fara dragoste, oamenii cauta ceva care sa umple locul gol din inima lor. O dragoste trecatoare, cu gust dulce si emotii inalte te face sa uiti pentru moment ca vrei iubire, afectiune si respect, nu doar atingere. Ca adult singur, cauti pe cineva care sa te completeze. Si fiecare noua relatie pe care o ai iti da acea senzatie de energie, de plutire, de incredere in fortele propii, de securitate. Dar cand euforia dispare, dupa cateva saptamani sau luni, sentimentul de implinire s-a dus.

Afectiunea umana te face sa te simti bine, dar, ca si ciocolata, nu ii da inimii ceea ce are nevoie pentru a supravietui. “Adevarata nevoie a inimii este aceea de a fi aceptati neconditionat.” Tanjim dupa cineva care sa ne iubeasca in ciuda greselilor noastre, a imperfectiunilor, iar inimile noastre raman pustii atunci cand cineva nu ne accepta asa cum suntem. Si totusi, oamenii nu pot oferi dragoste neconditionata. Ne suparam cand

cineva nu reuseste sa ne faca fericiti. Oferim dragostea noastra celui care ne iubeste la fel de mult. Daca dragostea nu este impartasita apar certuri, dezamangiri, se fac greseli…

Dragostea este un sentiment care trebuie alimentat permanent pentru a nu-si pierde din rezistenta. Putem sa ne intalnim cu oricine, dar nu ne vom avanta niciodata intr-o relatie daca nu primim ceva inapoi.
Toti spun asta…si mult prea des, uitam insa ca inima noastra cauta sa ne satisfaca nevoile substituindu-le cu dragostea. Adica incercam sa traim din cura de ciocolata. Dar inimile noastre nu rezista incercand sa satisfacem cerintelor celorlalti.

Dragostea adevarata exista, dar nu iti vei da seama daca ai intalnit-o sa nu decat daca renunti in a mai cauta acele iubiri patimase si sexul de-o noapte. Priveste-te si analizeaza-ti viata pentru cateva minute. Esti agitat(a), dinamic(a), contemplativ(a), stresat(a), deziluzionat(a), plin(a) de sperante, visatoar(e)….? Sunt lucruri pe care visam sa le facem in fiecare zi, sunt lucruri pe care am dori sa le uitam. Stabileste ceea ce vrei pentru a putea incepe sa cauti. Nu uita daca vrei sa iubesti iubeste din toata inima ta pentru o viata intreaga.

Published in: on 6 Octombrie 2010 at 00:00  Comments (5)  

La ce trebuie sa renuntam din comportamentul nostru pentru a fi fericiti

Fericirea inseamna si renuntare, dar renuntare la lucrurile care indirect ne afecteaza. Care sunt ele? Aflati in randurile de mai jos.

1. Convingerea ca dreptatea este de partea noastra: Subiectul isi inchipuie ca numai el are dreptate si ca cealalta persoana se inseala. El este preocupat sa dovedeasca juste ea propriului punct de vedere in loc sa-si exprime propriile sentimente de ostilitate in mod deschis si sa incerce sa inteleaga ce simte sau gândeste interlocutorul sau.

2. Blamarea: Individul este convins ca problema a fost generata de greseala celeilalte persoane. Aceasta il face sa se simta total nevinovat si ii confera dreptul de a-l blama pe celalalt.

3. Nevoia de victimizare: Individul isi „plânge de mila” si considera ca ceilalti il trateaza in mod nedrept din cauza egoismului si lipsei lor de sensibilitate. incapatânarea de a nu intreprinde nimic pentru a ameliora situatia lasa celorlalti impresia ca subiectul in cauza se complace in postura de martir.

4. Scoaterea din cauza: Persoana nu-si poate imagina ca a contribuit in vreun fel la crearea problemei survenite, pentru ca nu sesizeaza impactul comportamentului sau asupra celorlalti. De pilda, un sef se poate plânge de faptul ca unul dintre subordonati este dogmatic, incapatânat si nu asculta ceea ce-i spune, fara sa-si dea seama ca el insusi il contrazice ori de câte ori acesta incearca sa emita o parere.

5. Defensivitatea: Subiectului ii este atât de teama de critica incât nu suporta sa auda nimic negativ sau dezagreabil. in loc sa asculte si sa identifice ceea ce este adevarat in spusele celuilalt, el invoca argumente pentru a se apara.

6. Hipersensibilitatea la constrângere: Persoana se teme sa cedeze sau sa fie condusa. Intrucât ceilalti oameni ii par excesiv de dominatori, considera ca trebuie sa reziste cu orice pre tendintelor acestora de a o influenta in vreun fel.

7. Solicitari exagerate fata de ceilalti: Persoana se crede indreptatita sa beneficieze de un tratament special din partea celorlalti si se simte frustrata atunci când nu este tratata asa cum s-a asteptat. In loc sa incerce sa inteleaga ce-i determina pe cei din jur sa procedeze astfel, subiectul considera ca acestia nu sunt rezonabili si ca nu au dreptul sa se poarte ca atare.

8. Egoismul: Subiectul doreste un anumit lucru, intr-un moment anume, si face crize de nervi daca nu-l obtine. El nu este interesat de ceea ce cred sau simt altii.

9. Neincrederea: Individul se inconjoara de un zid, de teama ca, daca va asculta si va cauta sa inteleaga ce simt si gândesc ceilalti, acestia vor profita de el.

10. Nevoia compulsiva de a oferi ajutor: El sau ea simte nevoia sa-i ajute pe ceilalti, desi acestia nu doresc decât sa fie ascultati. Atunci când prietenii sau membrii familiei se plâng ca se simt rau, subiectul le da tot soiul de indicii in legatura cu ce trebuie sa faca.In loc sa aprecieze acest lucru, cei care au primit sfaturile se simt agasati si continua sa se plânga, ambele parti implicate simtindu-se frustrate.

Ascultarea activa este un instrument exceptional pentru a intelege dincolo de cuvinte, pentru a face cunoscut modul nostru de a intelege experientele, comportamentele, emotiile, sentimentele celuilalt, si pentru a-l insoti in cautarea unor solutii. Este ascultarea centrata pe trairile celuilalt, ascultarea empatica, non-directiva, unde domneste respectul de sine si respectul pentru celalalt. Este un ansamblu de atitudini si de tehnici, dar mai presus de acestea, este un mod de A FI.

Published in: on 22 Mai 2010 at 01:00  Comments (16)  

Mister Right & Mister Wrong

Bineinteles ca nu este un secret pentru nimeni faptul ca femeile il cauta in continuu si cu disperare pe Mr. Right, dar unele dau gres si raman cu un Mr. Wrong. Mr. Right este cel care face totul cum trebuie si femeile se simt bine in prezenta lui: acesta aduce flori fara un motiv anume, citeste poezie, lasa mici cadouri prin casa pentru a fi gasite de cine trebuie si nu numai. Mr. Right este omul care arata bine pe hartie, dar va fi aruncat din pat pentru ca rontaie si face mizerie. Aici parca se aseamana cu Mr. Wrong.

Ca sa fii incadrat la aceasta categorie trebuie sa semeni putin cu barbatii din trecut – asta pentru ca femeile nu vor accepta niciodata faptul ca barbatii cavaleri se imputineaza pe zi ce trece. Dar daca nu te-ai nascut cavaler, iata ce ar trebui sa faci pentru a te incadra in aceste tipare, daca asta vrei.

Adu-i flori fara motiv. Va fi incantata cand va vedea ca te-ai gandit la ea, mai ales ca nu era nicio ocazie anume. Poti planui si o intalnire romantica, care nu trebuie sa fie ceva extraordinar. Trebuie sa ii acorzi atentie si sa petreci timp cu ea. Ce poti sa mai faci este sa ii lasi pe unde apuci biletele in care sa ii spui ca te gandesti la ea.  Insa, ce trebuie sa stim este ca majoritatea femeilor din ziua de azi se pot simti agasate sau sufocate daca le acorzi prea multa atentie. Lasa-le si spatiu.

Femeilor le plac barbatii aranjati, culti si care apreciaza lucrurile fine pe care viata le poate oferi. Investeste intr-o garderoba noua, fa-ti o tunsoare care sa te prinda bine, sau incearca sa stii cat mai multe despre gastronomie pentru a sti ce sa-i recomanzi cand mergeti la un restaurant interesant. Nu trebuie sa fii James Bond, dar trebuie sa fii putin sofisticat.

Probabil ca va considerati barbat adevarati, dar sa te uiti la fotbal si sa iesi mereu la bere cu baietii nu este exact ceea ce o femeie  isi doreste de la tine. Ca exemplu, incearca sa fii mai mult ca Robin Hood si mai putin ca Homer Simpson. Femeile vor sa se simta in siguranta cu tine si vor sa ai grija de ele. In loc sa ii iei la bataie pe cei care se uita la ea pe strada, arata-i masculinitatea ta in dormitor si avand grija sa aiba ce isi doreste. Cand esti cu ea in public, arata-i cat de mult inseamna pentru tine: cara-i bagajele, tine-i usa si tine-i scaunul la restaurant. Fii politicos daca vrei sa fii barbatul dorit.

Femeilor le plac barbatii cu simtul umorului. Stim asta. Este foarte rau pentru ele sa fie cu cineva care este parca lipit de canapea sau este interesat doar de pozitia misionarului. Daca o poti face sa rada si sa se simta bine, dar sa ii faci surprize placute si in pat, poate fi a ta pe veci. Nu pare mult, nu-i asa? In plus, trebuie sa fii barbat pentru tine, nu pentru ea.

Toate femeile cauta acel barbat pe care ele il considera a fi cel potrivit pentru ele (sau cauta combinatia perfecta si echilibrata dintre sot si amant), dar trebuie sa stim ca exista unele tipuri de barbati care niciodata nu fac o femeie sa fie interesata de ei. Iata in continuare  cinci tipuri de barbati de care femeile serioase nu sunt interesate.

Domnul „Am nevoie”: Acest tip de barbat este emotiv si isi impartaseste foarte repede sentimentele cand este in prezenta unei femei. Femeile apreciaza mai mult barbatii increzatori si independenti, asa ca nu fii nesigur pentru ca nu vei avea sansa unei a doua intalniri. Asteapta sa intri intr-o relatie cu femeia respectiva pentru a putea sa ii impartasesti cele mai intime ganduri sau dorinte.

Domnul „Previzibil”: Daca vrei ca o femeie sa fie interesata de tine, diversifica orice, indiferent ca este vorba de locurile unde iesiti, unde mancati, sau relatia sexuala. In timp ce femeile adora siguranta pe care le-o da un tip previzibil, ele iubesc barbatii spontani si care le fac mereu sa ghiceasca ce urmeaza sa se intample.

Domnul „Ego”: O femeie  nu uraste nimic mai mult decat un barbat nepoliticos si cu un ego urias, chiar daca este indreptatit sa il aiba sau nu. Este super ca esti un „animal bun”, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te porti ca si cum ai fi singurul. Invata sa fii si umil cand este cazul.

Domnul „Flirt”: Nici unei femei nu ii place un barbat care flirteaza cu orice femeie este langa el. Daca natura ta este de a flirta cu oricine, nu incerca sa te schimbi, ci doar fa in asa fel incat actiunile tale sa nu intreaca o anumita limita.

Domnul „Minciuna”: Acest tip de barbat minte pentru a parea ca are o viata mai interesanta sau pentru a ascunde ceva. Femeile urasc sa fie mintite, asa ca ai mare grija cum joci. Daca te vor prinde cu minciuna si inca raman langa tine, isi vor aduce aminte de asta mereu. Mai bine incearca sa fii mereu sincer.

Retineti ca femeile pot fi atrase de Mr. Wrong la inceput, dar asta nu inseamna ca nu vor renunta la el plecand in cautarea lui Mr. Right.

Published in: on 8 Mai 2010 at 00:00  Comments (8)  

Puterea gandului

Da, intr-adevar, puterea gandului exista, si se manifesta creativ sau distructiv, dupa cum noi stim sa il controlam sau il eliberam involuntar. Pentru ca se spune ca gandurile bune elibereaza, iar cele negative incatuseaza. Gandim si simtim in imagini si culori, iar asemenea pictorului care isi transpune gandul in imagine, ne putem crea si recrea propria viata in nuante calde si optimiste. Si, cel mai important, gandul micsoreaza distantele si ne aduce aproape de oamenii care ne-au marcat viata intr-un fel sau altul si pe care ii pastram mereu langa noi fie si numai cu gandul.

Fiecare om isi are propria sa lume mentala ,modul sau de a gandi ,acesta este si motivul in care apar atat de des neintelegeri intre oameni ,chiar si intre cei mai apropiati prieteni.Nu putem intelege mereu viziunea celuilalat si se produc certuri care se produc intr-un minut chiar si intre prietenii vechi.

Ochii reprezinta ferestrele sufletului ,in ei se poate citi starea launtrica a sufletului.Daca stiti sa cititi in ochii celorlalti ,veti putea citi chiar gandurile de tradare,tristete,depresie,ura,bucurie.

In lumea gandurilor functioneaza „legea atractiei prin rezonanta”,nu se spune degeaba:”Cine se aseamana se aduna”,mintea are putere de atractie,omul isi atrage continuu spre sine universul vizibil si invizibil ,fara sa vrem uneori atragem in mod constient sau inconstient tot ce corespunde calitatii predominante de gandire.Suntem intotdeauna inconjurati de forme -gand iar mintile noastre sunt afectate serios de ele,nici macar un sfert din mintile noastre nu ne apartin ci le culegem din atmosfera mentala.

Ai grija ce gandesti pentru ca gandurile tale pot deveni vorbe.
Ai grija ce vorbesti pentru ca vorbele tale pot deveni fapte!
Ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa se intample!

In toate vremurile cand viitorul parea infricosator si incert, oamenii mai saraci cu duhu’, se pierdeau cu firea si apelau la orice mijloace irationale pentru a se proteja.

Asadar, frica de ceea ce ne-asteapta este sursa irationalului de azi.Era un banc odata care suna cam asa:ce e mic, negru si suna la usa?Viitorul.Eu zic ca tocmai viitorul o sa fie din ce in ce mai interesant ca o sa descopere multe din fricile oamenilor…

Published in: on 13 Februarie 2010 at 00:15  Comments (4)  

Cum e cu fericirea?

Fericirea nu este ceva care să poată fi creată. Ea există prin sine însăşi ca parte imanentă a naturii noastre esenţiale. Fericirea emană pur şi simplu din acea fărîmă de Spirit cu care sîntem înzestraţi.

Desigur, ne putem întreba pe bună dreptate de ce nu sîntem fericiţi tot timpul dacă fericirea este permanent în noi? Sau de ce durează atît de puţin atunci cînd ajungem să o trăim?

O analiză sumară ne arată că orice fericire pe care o trăieşte omul este legată de îndeplinirea unei dorinţe. Astfel, am ajuns să condiţionăm trăirea fericirii de îndeplinirea dorinţelor. Nimic mai fals. Fericirea nu depinde de nimeni şi de nimic. Ea nu are nici o legătură cu îndeplinirea dorinţelor sau cu respectarea a nu ştiu cîte reguli. Fericirea nu este o recompensă, nu este ceva care să poată fi atins pe baza unui raţionament sau pe baza unei înşiruiri de fapte. Fericirea există tot timpul pentru că ea este însăşi natura Sinelui nostru esenţă, care se află dincolo de spaţiu şi timp, dincolo de orice cauzalitate. Fericirea are aceeaşi natură cu lumina necreată, cu lumina care nu există datorită unei cauze, ci care există prin ea însăşi şi pe care noi o numim Dumnezeu.

Accesul la această lumină, precum şi la fericirea care o însoţeşte, poate avea loc doar atunci cînd mintea îşi încetează activitatea. Atunci cînd reuşim să oprim mintea, norul de gînduri se disipă şi putem „vedea” lumina spiritului de dincolo de gînduri şi putem trăi fericirea în forma ei pură. Atît timp cît mintea lucrează şi generează gînduri peste gînduri, indiferent de natura acestora, accesul la fericire este obturat. Cu cît norul de gînduri este mai opac, mai greoi, cu atît întrezărim mai puţin lumina spiritului şi implicit sîntem mai nefericiţi.

Atunci cînd un om îşi îndeplineşte o dorinţă, mintea se opreşte pentru un timp, aşa cum se opreşte orice om din activitate, imediat ce a terminat un proiect. Îndeplinirea unei dorinţe se aseamănă cu finalizarea unei misiuni. E ca şi cum mintea s-a achitat de o sarcină şi atunci se opreşte pentru o clipă. Ori de cîte ori finalizăm o misiune, mintea se opreşte puţin şi atunci fericirea ne inundă sufletul. Cu cît mintea se opreşte pentru mai mult timp cu atît fericirea noastră va fi mai intensă şi va dura mai mult. Dacă nu avem exerciţiu în oprirea minţii, trăirea fericirii în forma ei pură nu va dura niciodată mai mult de o clipă.

Dacă e să fiţi sinceri cu voi, puteţi să vă daţi seama că fericiea este strîns legată de oprirea minţii şi că, în forma ei pură nu ne este accesibilă decît pentru mai puţin de o clipă. Aceasta este o chestiune larg dezbătută de mai toţi filozofii lumii. E adevărat că, în funcţie de natura minţii, o revărsare chiar şi numai de o clipă a fericirii pure poate să lase urme în sufletul nostru care să dureze mult timp. Cu cît avem o minte mai pură, mai elevată, cu atît ea va reflecta într-o măsură mai mare fericirea care se află de partea cealaltă a ei, acolo unde nu mai există nici spaţiu şi nici timp. Dacă vreţi să fiţi cu adevărat fericiţi învăţaţi să vă controlaţi mintea şi să opriţi gîndurile. Scăpaţi de focul dorinţelor şi noianul de frici care vă întunecă viaţa. Frica este cea care dă cel mai mult de lucru minţii. Mai mult chiar decît dorinţele. Dacă nu ne-ar fi permanent frică şi nu am căuta permanent siguranţa şi sentimentul de securitate, atunci mintea nu ar mai gîndi atît de mult. Tot ceea ce este construit prin intermediul minţii este ca un castel suspendat în aer. El trebuie permanent susţinut de gînduri pentru că altfel s-ar risipi în vidul inefabil şi plin de beatitudine al spiritului. Tot ceea ce este construit în spaţiu şi timp are la bază o cauză mentală. Orice are o cauză mentală trebuie susţinut prin intermediul unui torent continuu de gînduri. De exemplu, conţinutul memoriei unui calculator s-ar pierde dacă nu ar exista periodic un curent de refreş, care să menţină datele în circuitele interne ale memoriei RAM. Astfel, noi nu vrem să oprim mintea, pentru că ideea de a opri mintea ne sperie. Ne sperie că s-ar putea risipi totul. Foarte mulţi oameni spun că nu suportă prea multă fericire. O fericire prea intensă le ameninţă întregul sistem de referinţă asupra realităţii, îi ameninţă cu disoluţia propriei imagini de sine. Cei care au avut un contact mai îndelungat cu fericirea pură şi-au reevaluat apoi întregul program mental. Referinţele lor vizavi de lume s-au restructurat complet. Adeseori ei n-au mai avut cum să se încadreze în societate. Au fost catalogaţi ca fericiţi nebuni sau ca sfinţi şi i-au scos în afara societăţii normale bazată pe o „gîndire sănătoasă” şi „valori tradiţionale”. Tipul de societate în care trăim este strîns legat de mijloacele prin care ne este hrănit sentimentul de siguranţă şi securitate. Din acest punct de vedere, majoritatea fiinţelor sînt extrem de inerte, au o rezistenţă exagerată la schimbare. Dacă acceptă ceva nou vor trebui să-şi reevalueze întregul mecanism al gîndirii, şi cît sînt în perioada aceasta de tranziţie îi stăpîneşte angoasa. Frica de moarte este cea mai importantă cauză care obligă mintea să genereze permanent gînduri. Culmea ironiei este că cu cît gîndim mai mult cu atît ne plasăm într-o lume a nesiguranţei şi nefericirii.

Fericirea este tot timpul în voi, în inima spirituală. Oprirea activităţii minţii ne poate uni cu spiritul şi astfel putem trăi fericirea în forma ei pură. Atît timp cît mintea funcţionează şi emană gînduri ca un vulcan care aruncă spre cer nori negri de cenuşă nu vom trăi fericirea pură ci doar o descriere a fericirii. Prin intermediul minţii noi nu avem acces la realitate, ci doar la o descriere a realităţii. Depinde de voi acum dacă vreţi să abandonaţi fricile legate de angoasa insecurităţii şi dorinţele care sînt create doar cu scopul de a da de lucru minţii. Abandonaţi toate acestea şi eliberaţi-vă sufletul de angoase.

Published in: on 23 Noiembrie 2009 at 21:46  Comments (3)  

Minunea cereasca pe care o numim femeie !

Femeia, acest mister ce creează Universul. O întîlnim peste tot: femeia-mamă, femeia-soră, femeia-iubită, femeia-soţie, femeia-amantă, dar şi femeia-om politic, femeia-director, femeia-om de afaceri…

Oare unde se regăseşte femeia contemporană care se plînge din ce în ce mai des de nefericire, de neîmplinire?

Să fie de vină noul tip de femeie, femeia-bărbat?(gen Nichita)… Privind în jur vedem o nouă femeie, cu un comportament confecţionat, cu o atitudine masculină, dornică să fie cît mai egală cu bărbatul în ierarhia socială.

Unde este însă Femeia? Cea care inspiră poeţii şi pictorii cu misterul ei… Femeia fascinatoare, iniţiatoare, cea plină de erotism rafinat, femeia-copil, femeia-spirituală.

Femeia a uitat şi a abandonat adevărata sa putere feminină: seducţia. Orice femeie are puterea să aibă orice relaţie doreşte, un cuplu armonios unde fericirea şi iubirea să înflorească.

Femeia este un alchimist al Universului, are piatra filosofală… tot ce trebuie să facă este să-şi trezească sufletul şi să folosească acea putere ascunsă. Forţa feminină, acea energie colosală, misterioasă, o însoţeşte oriunde s-ar duce şi orice ar face. Are puterea de a încînta, de a seduce. Fiecare femeie s-a născut cu propriul mister, cu înfăţişarea şi magnetismul personal şi de aceea o femeie nu trebuie să înceteze, în nici o împrejurare, să fie Femeie.

Capacitatea de seducţie a femeii se naşte din privirea sa profundă, infinită, ceva în care te poţi pierde cu uşurinţă, în care îţi poţi pierde propria identitate, pentru a renaşte.

„Femeia este rară, Ea îngenunchează marile personalităţi masculine, Ea răstoarnă tronurile, Ea opreşte anii. Pielea sa este de marmură, iar cînd apare Una, Ea pune în impas întreaga lume…

Unde se duc fluviile, zăpezile, păsările singuratice? Toate se scufundă în Femeie… Dar Ea este rară… Va trebui să fugim cînd o întîlnim, deoarece cînd iubeşte este implacabilă… Dar Ea este rară. Adevărata Femeie, cea care vine din noaptea Timpului, Femeia care ne-a fost dată de divin, aparţine în întregime de un univers diferit de cel al bărbatului. Ea luminează cealaltă extremitate a Creaţiei. Ea cunoaşte secretul apelor, al pietrelor, al plantelor şi al animalelor. Ea se uită fix la soare şi vede clar în noapte. Ea posedă cheile sănătăţii, ale relaxării, ale armoniilor materiei.

Ea este magiciana albă, aceea cu aripile mari şi umede, cu ochii transparenţi, cea care aşteaptă bărbatul pentru a începe Paradisul terestru. Cînd Ea se dăruieşte Lui, într-un moment sacru, îi deschide prin calda obscuritate a pîntecelui ei poarta către o altă lume. Ea este izvorul virtuţilor: dorinţa pe care Ea o inspiră consumă excitarea. Scufundarea în Ea redă castitatea. Ea este sterilă pentru că Ea opreşte roata timpului. Ea readuce bărbatul în copilăria lui. Ea este cea care îl restituie muncii, îndatoririlor sale. Femeia adevărată este cea care face din bărbat mai mult decît este. Ea este suficientă pentru ca el să existe în plenitudine.

Bărbatul trebuie să treacă prin ea pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată, şi chiar dacă el a ales alte asceze, o va întîlni din nou sub forme simbolice.

Descoperirea Femeii Adevărate este o graţie. Unirea cu Ea cere bunăvoinţa lui Dumnezeu… Acele întîlniri stranii! Ea apare brusc în trupul falselor femele, iar bărbatul favorizat care o vede începe să tremure de dorinţă şi de teamă. Apoi totul se va transforma, iar el va înceta să se mai joace cu el însuşi” (Louis Pauwels – Conferinţă imaginară: „Femeia este rară”)

Cert este că bărbatul trebuie să treacă prin Femeie pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată. Femeia, orice femeie, este adevărata iniţiatoare a bărbatului, calea sa către Sine.

Femeia trebuie însă să se desăvîrşească, deoarece prin desăvîrşirea sa, va produce desăvîrşirea acestei lumi. Prin transformarea ei conştientă se va produce transformarea inconştientă a acestei lumi. Adevărata natură a femeii este Iubirea, lege fundamentală a Universului. Ea se poate regăsi astfel, iubind necondiţionat, dăruind lumină şi pe sine. Femeia naşte universuri cînd se lasă purtată de energia ce i-a fost dăruită.

Ce muzică poate încînta mai mult urechea unui bărbat decît muzica unei femei ce face dragoste, ce dans poate fi mai minunat decît trupul unei femei ce se unduieşte pe ritmurile pasiunii?… Femeia poate face o artă din amor… o artă a vieţii eterne.

Femeie!!!… Fii femeie!!!… Iubeşte, dăruieşte, ascultă, iartă, creează, joacă-te… fă dragoste!!!

Published in: on 19 Noiembrie 2009 at 22:03  Comments (8)  

Comunicarea intre esenta si absenta

Succesul vietii in doi depinde de felul in care partenerul vibreaza si raspunde la emotiile celuilalt. Este clar ca nu putem vorbi de o comunicare comuna tuturor cuplurilor. Fiecare cuplu este diferit si comunica intr-un mod diferit. Pentru a va face insa o idee asupra tipului de cuplu pe care il reprezentati, va voi prezenta o clasificare a principalelor tipuri de cupluri si a modului in care acestea stiu sa comunice.

‘Cum se poate ameliora comunicarea dintre un barbat si o femeie care locuiesc impreuna?’ Este riscant sa ne aventuram in gasirea de raspunsuri la acest tip de intrebari, deoarece putem sa cadem in capcana sabloanelor si a retetelor general-valabile. Un punct de reper nu iti spune unde trebuie sa mergi, ci iti indica o directie posibila si iti ofera cateva indicatii referitoare la ceea ce te-ar putea astepta pe traseul respectiv.

Nu dragostea tine doi oameni impreuna pe termen lung, ci respectul care exista intre ei; reciprocitatea posibila a schimburilor dintre ei si vitalitatea mesajelor pe care si le trimit unul celuilalt. Cu alte cuvinte, calitatea relatiei ofera unui cuplu suficienta consistenta pentru a infrunta diversele peripetii care sunt inerente unei vieti conjugale.

A trai in cuplu inseamna a accepta coabitarea a doua intimitati: intimitatea comuna si impartita, intimitatea personala si rezervata. ‘Exista lucruri pe care le voi imparti si le voi trai cu tine si altele pe care nu le voi imparti si nici trai cu tine’. Acest lucru ii permite fiecaruia sa aiba un spatiu unde nu va fi controlat de celalalt.

A ramane in cuplu inseamna si a risca intalnirea dintre doua fidelitati: fidelitatea fata de celalalt si fidelitatea fata de sine. Cand nu mai este posibil sa-ti fii fidel tie insuti (a-ti respecta angajamentele in armonie cu respectul de sine), se va naste un conflict intra-personal care nu va avea solutie pentru cel care va trai sentimentul ca nu se mai poate respecta ramanand in relatie.

Relatia de apropiere, de intimitate care caracterizeaza un cuplu va feca sa reinvie atat in unul cat si in celalalt – dar nu in acelasi moment – ranile trecutului sau (nedreptate, umilire, tradare, sentiment de neputinta sau de nonvaloare, abandon sau respingere). Va trebui atunci ca fiecare sa-si asume riscul de a purta aceasta povara, pentru ca nu putem fi terapeuti pentru partenerul nostru.

Intr-un cuplu, nu tacerea este de aur, ci comunicarea. Multe din problemele si conflictele unui cuplu s-ar evapora sau ar putea fi rezolvate pe cale amiabila daca emotiile ar putea fi tinute sub control. Sau daca cel putin ar putea cel putin sa fie impartasite si percepute in functie de intentionalitatea lor… La fel de importanta ca si comunicarea fizica sau cea cea vibrationala, comunicarea emotionala intr-un cuplu inseamna a indentifica si a constientiza emotiile proprii, inseamna a fi capabil sa le folosesti intr-un mod constructiv. Inseamna totodata sa fii capabil sa detectezi si sa raspunzi pozitiv la emotiile si trairile partenerului.

Comunicarea este excelenta atata timp cat nu provoaca dependenta.

In cazul acestui tip de cuplu „aproape perfect”, emotiile si sentimentele nu pun piedici in relatie, ci ajuta la consolidarea ei. In fiecare clipa petrecuta alaturi de partener, sunteti prezenti in totalitate si atenti la nevoile si la dorintele celuilalt. Poti trai alaturi de celalalt pana la adanci batraneti fara sa incerci sa o schimbi in vreun fel sau altul. Vibrati in acelasi ritm, va completati reciproc si fiecare dintre cei doi isi implineste potentialul prin persoana celuilalt. Gesturi de afectivitate si dovezi de tandrete, de iubire sau de intelegere sunt transmise ori de cate ori se simte nevoia acestora. Primesti aprobare si apreciere pentru tot ceea ce faci… Ce poate fi mai minunat decat atat? Atentie insa! In cazul unui astfel de cuplu, un potential semnal de alarma poate fi tras atunci cand din prea multa iubire se poate ajunge la dependenta. Daca nu se acorda o oarecare libertate reciproca, se poate ajunge in timp la o relatie care oboseste.

In conditiile in care comunicarea emotionala rezista in timp, dragostea nu se va pierde pe drum.

In cuplul “de cursa lunga”, unul dintre parteneri este foarte afectuos si ii place sa-si manifeste emotiile intr-un mod spontan si direct, iar celalalt prefera fapte concrete in locul gesturilor dulci de iubire. Unul are tendinta de a sufoca, celalalt de a se simti sufocat. Atata timp insa cat invatati sa dansati pe ritmul aceluiasi dans, relatia voastra are sanse mari de supravietuire. Tu si partenerul tau puteti face multe impreuna pentru a va ajuta reciproc sa evoluati moral si spiritual daca va tineti departe de unele manifestari mai putin placute ale incompatibililatii. Daca puteti sa priviti dincolo de cuvintele nepotrivite si de reprosurile rostite, probabil ca o sa realizati ca acestea nu sunt decat semnale de solicitare a iubirii si a acceptarii. Succes!

Acolo unde afectivitate nu e, nimic nu e.

Cuplul “glacial” se confrunta cu mari probleme de comunicare emotionala. Afectivitatea nu este inteleasa asa cum trebuie sau nu este impartasita atunci cand cand trebuie. Arta iubirii presupune si capacitatea de a stii cand sa rezonezi sau nu cu partenerul, iar acest lucru nu se poate intampla intr-un timp record. Pentru ca cei doi sa mearga pe acelasi drum, este nevoie de mult timp, iubire si rabdare. Cum s-ar putea ajunge altfel la o relatie reusita daca cei doi parteneri ai cuplui nu stiu sa-si manifeste afectiunea si sa simta trairile celuilalt nici chiar in clipele de maxima intensitate afectiva? In timp, cuplul “glacial” poate invata din propriile greseli, asigurandu-se insa ca acestea nu se vor mai repeta si in viitor. Invata sa-ti lasi partenerul sa faca ce vrea, sa-i acorzi libertate, sa-l lasi sa faca pe victima, sa-l lasi in starea de vinovatie sau autocompatimire in care se complace, dar si sa-l incurajezi, sa-l sustii, sa-i oferi afectiune atunci cand se simte pregatit sa le primeasca.

Dragostea nu este niciodata ceea ce pare a fi, dar comunicarea poate schimba radical situatia.

Visurile voastre de iubire nu sunt compatibile cu ceea ce ceea ce aveti in prezent, ceea ce duce la existenta unui anumit sentiment de dezamagire si de deziluzie. La suprafata, fiecare dintre voi arata si simte diferit. Va iubiti, dar in sinea voastra va intrebati cum ar fi aratat viata alaturi de altcineva. Priviti-va insa mai atent! Poate ca din punct de vedere emotional nu reusiti intotdeauna sa fiti pe aceeasi lungime de unda, insa in ochi aveti aceeasi stralucire si acelasi zambet luminos. Si poate nici nu va dati seama, dar uneori intuiti nevoile si dorintele celuilalt mai bine decat pe cele proprii. Acordati-va sansele pe care le meritati si renuntati la gandurile care nu fac decat sa raneasca si sa separe. Gasiti impreuna un mod mai simplu si mai tandru de a fi aproape unul de celalalt!

O singura realitate este o iluzie.

Comunicarea este asemenea functionarii unei orchestre fara dirijor, in care fiecare interactioneaza cu toti si toti interactioneaza intre ei, iar acest proces de interactiuni continue creeaza realitatea sociala, care este o realitate socio-comunicationala. Este o iluzie a crede ca exista o singura realitate: realitatea este de ordinul atribuirii de semnificatie, care este produsul interactiunilor umane si al comunicarii.
Niciun fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene si pana la cele mai complexe activitati desfasurate la nivelul organizatiilor, societatilor sau culturilor, nu mai pot fi imaginate in afara procesului de comunicare.

Dar comunicarea a devenit, de asemenea, si unul dintre cuvintele „la moda“, ale vremurilor noastre, ce multiplica activitatile sau evenimentele pe care le reprezinta si care tinde sa-si largeasca aria de semnificatii tocmai datorita interesului de care se bucura. Comunicarea moderna pare a se adresa, din aceasta perspectiva, tuturor in special si nimanui in general.
Aparent paradoxal, in tot acest ocean de comunicare ce ne inconjoara, simtim mai peste tot absenta unei comunicari reale: aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru interlocutori deosebiti ca pregatire si experienta; starile emotionale, sentimentele si intentiile cu care interlocutorii participa la comunicare deformeaza mesajul; ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea; diferentele culturale par a fi, mai mult ca niciodata, obstacole de netrecut.

Published in: on 10 Noiembrie 2009 at 23:13  Comments (5)  

Dorinta pasiune sau iubire?

As vrea sa spun ca stiu ce este iubirea.Am incercat sa-i dau definitii peste definitii, am incercat sa-mi confirm ca ceea ce simt este iubire, am incercat sa caut un motiv pentru care iubesc. Am vrut sa-mi dau seama de ce iubesc. Pana azi dimineata… cand,am avut o mica reflexie interioara.De ce iti trebuie un motiv ca sa iubesti? Cand iubesti, nu iti mai pui atatea intrebari, nu mai cauti atatea raspunsuri. Pur si simplu iubesti… Asa sa fie? Oare nu este dragoste ceea ce simt? Sa fie doar pasiunea fiecarui inceput? Sau faptul ca am fost atat de dezamagit in iubire incat nu mai cred in basmele cu suflete pereche si dragoste intru trup si suflet? Intrebat ce este dragostea, as putea da o definitie mai ampla decat cea din dictionar. Ma limitez la a spune ca dragostea este o stare psihica si fizica in care trupul si sufletul, fara fictiuni sau alte neajunsuri intre ele,colaboreaza in mod armonios.Spiritul e impacat cu sine si trupul de asemeni. Amandoua isi sunt de ajuns lor insile. Dragostea adevarata vine poate o singura data in viata si seamana cu extazul. Eu am facut de foarte multe ori confuzia intre dragoste si pasiune… Avand pasiune in viata mea, mi-am dorit dragoste. Atunci cand am avut dragoste, tanjeam si dupa pasiune.. Ideal ar fi sa le avem pe amandoua pentru ca nu ne sunt suficiente una fara cealalta. Of…femeile astea! Asa ar spune multi,dar…uneori,realitatea chiar depaseste granitele firescului,logicii si rationalitatii! Teoretic, le poti avea pe amandoua,si dorinta si pasiunea. Practic, la fel… Dar cati, intr-o viata de om, se bucura cu adevarat de asa ceva?

Cred ca pasiunea este o sclipire de moment. Este atractia pe care o simtim fata de o persoana la un moment dat, este sinonimul sentimentului unamim denumit “dragoste la prima vedere”.Relatiile ce se bazeaza doar pe atractia involuntara de cele mai multe ori esueaza pentru ca mizeaza doar pe intuitie si aparente si acestea, in unele cazuri, nu sunt tocmai cele corecte. Atunci cand descoperi ca persoana de langa tine nu este cea de la inceput, cand vezi de fapt cum este in realitate, cu defecte si calitati pe care nu credeai ca le are, lumea intreaga se rastoarna cu susul in jos. Este un risc pe care ti-l asumi. Poti fi dezamagit sau nu…

Pe de alta parte, daca vorbim de dragoste in adevaratul inteles al cuvantului, timpul constituie in acest caz proba de foc. Nu iti dai seama dupa o saptamana, dupa o luna, dupa trei luni, daca este dragoste ceea ce simti. Abia dupa un timp, dupa ce cunosti mai bine persoana respectiva, o placi si dincolo de aspectul fizic.. Incepi sa o privesti cu alti ochi. Treci de faza iubirii-pasiune, in care asculti mai mult de instinctele sexuale, ajungi la un alt nivel al dragostei: dragostea platonica. Iti plac anumite lucruri la acea persoana, iti place felul in care gandeste, adori anumite gesturi pe care le face, incepi sa-i vezi si sufletul. Incepi sa o admiri, sa o apreciezi, sa o respecti. Incepe sa-ti fie draga. Abia atunci cand te afli in acest stadiu, iti dai seama daca a fost doar o sclipire de moment sau daca are sanse sa se imbogateasca cu nuante ale unei iubiri mai profunde.

Inainte de a lamuri cat mai profund acest mister,ce cuprinde dorinta,dragostea si pasiunea ar trebui sa stiu sa fac diferenta intre iubire si atractia sexuala. Am ascultat diverse opinii,referitoare la acest aspect si…iata ca,nu-s doua raspunsuri la fel. Parerile sunt impartite. Pentru unii, actul sexual in sine isi are importanta sa intr-o relatie. Aceste persoane nu concep dragostea fara erotism, cel putin nu pana la varsta a treia… Pentru altii, romantici incurabili (de acesta parte a baricadei ma aflu si eu), sexul exista dar nu este neaparat inclus intr-o relatie de dragoste. Sexul e sex, dragostea e dragoste…sunt total 2 lucruri diferite.Pasiunea e a trupului, dragostea se refera strict la suflet si la sentimente. Pentru o alta categorie , sexul este un aspect important al iubirii, dar nu neaparat decisiv. Atata timp cat iubesti sufletul celui de langa tine, ce este rau in a-i iubi si trupul?

Dragostea este expresia unei nobile lepadari de sine si a celui mai desavarsit altruism. Nu in sensul unei depersonalizari totale, ci in ideea renuntarii la acel sambure de egoism pe care il avem in sange,inca de la nastere. Izvoarele dragostei nu tasnesc doar din nisipurile atractiei fizice, ci tasnesc si din apa vie a sufletului. Un lucru e cert: pasiunea nu e dragoste. Pasiunea fara dragoste o intalnim la tot pasul. Dragostea, in schimb, e mai mult decat pasiune. Dragostea e si pasiune… Indiferent daca am sau nu dreptate, cu totii suntem poate de acord intr-o singura privinta: fericirea absoluta in dragoste este greu de obtinut,…. Este o stare pe care pe care eu nu am gasit-o niciodata,…cel putin deocamdata.Nu mai caut,deoarece prin cautarea mea…am ignorat in nenumarate randuri,adevaratele lucruri care conteaza,si care conduc in mod sigur catre FERICIRE.Noi alergam  dupa fericire intima sau fericire sufleteasca, de ce sa nu le imbinam pe amandoua si sa putem avea un intreg,… aproape de Fericirea Absoluta?…sa spun asa.Deoarece…nu stim sa facem diferenta,acesta este adevarul,crudul adevar,care…ne impiedica sa vedem realitatea,suntem confuzi…si cand traim pasiune,credem ca-i dragoste,cand traim dorinta,spunem ca-i iubire,si cand e dragoste…suntem deja prea euforici,pentru a o mai deosebi de celelalte!

CE NE IMPIEDICA SA SIMTIM,SA TRAIM CU ADEVARAT??

Sa iubesti nu inseamna “a avea emotii”. A iubi inseamna: la fi bland cu altul si a fi bland cu tine insuti a fi tolerant si ingaduitor a fi ferm, dar nu rau la fi corect si cinstit cu tine si cu altul, dar nu a judeca ,a ierta pentru ca tot ce este gresit este cauzat de suferinta si, ca urmare, totul poate fi iertat la tine si la altul ,a nu repeta comportamentele care creeaza suferinta altui om sau tie insuti la-l incuraja pe celalalt, a-l sprijini si a-l ajuta sa se simta mai bine, sa rida, sa fie vesel si sa paseasca in viata cu incredere si speranta.

Cind invatam sa vorbim, noi invatam sa le dam o denumire lucrurilor din jur, sa stim ca un lucru este bun sau alt lucru este rau, sa stim ca, daca punem mina la priza, riscam sa nealegem cu suferinta si daca cineva se comporta mai rece cu noi invatam ca aceasta persoana nu ne iubeste.

De retinut “Singura fiinta de pe lume pe care o puteti schimba si care va genera schimbarea lumii din jurul vostru sinteti voi insiva”.Cand urmarim defectele si lipsurile altora, noi nu ne mai iubim si nu mai putem iubi….De ce se intimpla astfel? De exemplu, dorinta expresa de a fi iubit devine CEVA generator de suferinte inimaginabile. Din dorinta de a fi iubiti extragem suferinta de a nu iubi si suferinta de a nu gasi niciodata o iubire satisfacatoare sau un sentiment de implinire si multumire

sufleteasca.

Dorinta de a fi iubiti este cauza esentiala a faptului ca nu iubim si nu ne iubim pe noi insine. De ce? Pentru ca atunci cind ne vom autosugestiona sa fim iubiti, noi vom cauta la ceilalti fiecare gest, fiecare cuvint, fiecare fapta care arata ca ei nu ne iubesc.

Pretentiile noastre vor creste continuu si acest fenomen este urmarea faptului ca urmarind defectele si lipsurile altora, noi nu mai iubim.

Nu mai sintem buni. Nu mai sintem toleranti. Nu mai avem rabdare si intelegere. Nu le dam celorlalti dreptul de a-si asuma responsabilitatea alegerilor lor in viata. Vrem ca ei sa aleaga ce vrem noi ca ei sa aleaga. Vrem sa le luam libertatea. Iar ei vor dori sa evadeze. Ei se vor simti inlantuiti si sufocati si, de aceea, la rindul lor, risca sa piarda capacitatea de a iubi.Relatia nu este
intimplatoare niciodata.

Cind unul se schimba in interior, se schimba si celalalt. Paradoxul in sfera existentei omenesti este
acela ca sfirseste prin a iubi cel ce renunta la orice il face sa nu iubeasca. Si primul lucru responsabil de lipsa noastra de iubire este pretentia de a fi iubiti. A alege sa fii tu cel care iubeste este primul pas catre schimbarea interiorului, a mintii si a emotiilor. Si ce sa facem pentru a iubi? Sa incepem prin a exersa iubirea pentru ceilalti in conditiile in care sintem in acest moment. Chiar daca primiti sau nu un raspuns iubitor de la ceilalti, iubiti.

Ajutati pe cineva, fie ca va spune multumesc sau nu. Dar nimeni, absolut nimeni pe lumea aceasta nu este conceput sa nu poata iubi.

Aceasta este numai o frica omeneasca pe care o putem depasi intelegind ca iubirea nu este o manifestare hormonala, ci exprimarea bunatatii, a intelegerii, a rabdarii si compasiunii pentru cei din jur. Alegeti clar: “De azi inainte vreau sa fiu eu acela care iubeste”. Rugati-va pentru a putea iubi,faceti sport, supravegheati-va mintea si rugati-va pentru ginduri bune cind ele contin ura, suparare la adresa voastra sau a celor din jur. Orice metoda va va ajuta sa iubiti, folositi aceasta metoda, dar nu fara a renunta la pretentia de a fi voi cei iubiti.Nu uitati ca in fiecare moment voi alegeti ceea ce vreti sa fiti; cind il judecati pe altul, veti sfirsi prin a face lucrul pe care il judecati la el. Aceasta se intimpla pentru a intelege ca ceea ce unom face este determinat de perceptia pe care el o are asupra lumii.Nu uitati ca niciodata nu exista cineva din afara voastra care va incurca sa iubiti,numai voi insiva…acest lucru il recunosc si eu!

Published in: on 30 Octombrie 2009 at 00:22  Comments (12)  

Fericirea

Este posibila fericirea ?
Putem noi sa jungem la acea multumire a dorintelor si realizare a scopurilor
noastre in viata ?
Suntem cu adevarat fericiti ?
Aceste intrebari au fost, sunt si vor fi atat timp cat va dainui omenirea , iar raspunsurile vor fi variate, unele in contradictie cu celelalte, unele in completarea altora. Si totdeauna va mai fi ceva de spus, pentru ca sufletul omului doreste fericirea .
Nu cred ca exista o definitie unica a fericirii, sau un singur criteriu de determinare a fericirii, caci sufletul omenesc e complicat si variabil de la individ la individ.

Adevarata fericire pentru omul evoluat consta in atingerea unui grad superior de perfectionare a constiintei, de imbogatire spirituala, de realizare a idealurilor vieti umane.

Toti oameni au dreptul la fericire.

Fericirea insa nu este deloc un dar venit de undeva si nici nu trebuie confundata cu o simpla tacere. Fericirea este lupta, cucerire, victorie asupra noastra insine ca si asupra naturii.
Si, fara indoiala, nu-i deloc usoara cucerirea, pentru ca, in complexitatea de avalanse de sentimente si ganduri, efortul, forta morala ocupa un loc foarte important. Dar, nu va speriati. Drumul victoriei este accesibil oricarui om in parte, daca este inarmat cu invincibila arma a umanitatii, a caracterului ferm, a iubirii adevarate si, mai ales, daca stie si poate sa discearna intre adevarata si falsa fericire. Dragostea este o scoala a cunoasterii temperamentului uman. Sub acest raport ea da o satisfactie imensa, care sustine edificiul singular al fericirii.

O floare daruita iubitei inseamna o emotie in plus, un semn al daruirii, un gand nou, un gand bun, o nazuinta luminoasa, este jocul viu cu care se hraneste dragostea noastra. Forta sufleteasca pe care o declanseaza dragostea reliefeaza si amplifica trasaturile de caracter ale individului: cinstea, justetea, puterea vointei, bunatatea, amabilitatea, simpatia si dragostea pentru oameni in general.

Asa cum spunea filosoful Petre Andrei : Ceea ce provoaca fericirea unuia nu este uneori pentru altul nici macar un motiv de multumire trecatoare, ceea ce descreteste o frunte si inveseleste un chip poate produce altcuiva durere, caci un soare ce rasare intr-o parte, apune in partea cealalta  .
Toti oamenii tind catre fericire, dar nu toti o concep la fel, de unde rezulta multimea teoriilor filosofice asupra fericirii.
Sub aspectul subiectiv, fericirea poate fi studiata si sub o forma mai generala, mai obiectiva. Caci fericirea adevarata presupune o constiinta de sine dezvoltata care sintetizeaza datoria morala sociala cu aspiratia catre fericire .A vorbi despre fericire inseamna a predica, a arata, unde si cum se poate gasi ea.
Filosofii din antichitate au considerat fericirea ca un fenomen individual si dependent numai de individ, pe cand in timpurile mai noi s-a pus fericirea in legatura cu societatea.
Aristotel a facut din fericire continutul binelui moral.
Platon credea ca fericirea e numai placerea purificata prin inteligenta.
Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu înţelegea că era de neatins, ci, mai degrabă că noi nu suntem în măsură să judecăm ce ar trebui să facă oricare om ca să fie fericit. Reţeta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o în timp; altele consideră că a fi fericit înseamnă a avea prieteni, a fi sănătos, a fi apreciat şi stimat; altele sunt fericite ştiindu-se iubite de cineva sau numai ştiind că persoana iubită există acolo undeva şi respiră acelaşi aer. Există oameni care îşi �fabrică� un paradis numai al lor în care să se simtă fericiţi. Dar ce s-ar întâmpla dacă acest paradis ar exista undeva pe Pământ?
La începuturile lumii a existat. Şi ce s-a întâmplat?! L-am pierdut. De ce? Pentru că omul nu este făcut să locuiască în paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decât să tindă către absolut, către perfecţiune, purtându-şi povara de a şti că, în această viaţă, nu va ajunge niciodată acolo.
Fericirea adevarata nu e izvorata dintr-un singur fenomen psihic, ci din echilibrul sufletesc perfect, din abordarea tuturor celor 3 fenomene fundamentale psihice: afectivitate , intelect, voluntarism. Aceste 3 fenomene reprezinta directia subiectivista, care deduce fericirea numai din sufletul omenesc.Izvorul fericirii este concordanta sufletului cu sine insusi si cu mediul moral-social. Deci, se impune un echilibru psihic si sufletesc, si o adaptare la mediul socio-moral,o prelucrare a materialului, a conceptelor morale izvorate din societate.
Nu se poate vorbi despre fericire dacat atunci cand exista armonie intre facultatile psihice si echilibrul sufletesc. Inteligenta, prin cunoastere , ne face sa ne ridicam deasupra durerii, sa-i cautam cauzele, sa o intelegem si intelegerea durerii inseamna micsorarea, daca nu disparitia
ei.


Published in: on 26 Octombrie 2009 at 00:51  Comments (4)