Stele căzătoare

Timpul mângâie tăcerea
Ce domneşte-n amintiri,
Iară vara îngenunchiază
Ca un dor în nemuriri.

Stele cad în marea vremii
Strălucind prin infinit,
Lacrimi scriu fără de temeri
Versuri vii în asfinţit.

A rămas doar ceasul serii
Ce măsoară aşteptări,
Iar la porţile luminii
Bat secunde-n nerăbdări.

Gândul rătăceşte-n ceruri
Printre norii grei, de plumb,
Sufletul dezmiardă vise
Care în flori de rouă plâng.

Trece pasărea iubirii,
Zbor ţesut în veşnicii,
Ca o lacrimă de toamnă
Presărând melancolii.

Mai suspină câte-o floare
În mătase lăcrimând,
Vântul caută poeme
Lângă mare fremătând.

Curge un izvor de taine
Împletind cărări de dor,
Pietrele ating lumina
De un farmec răpitor

Clipe au îngheţat în stele
Conturând nemărginiri,
Iar tăcerea dezrobeşte
Focuri ce aprind iubiri