Femeia ideala a barbatului

Pe vremuri se spunea că femeia ideală este frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă. Se poate oare întocmi un portret-robot al femeii perfecte? Şi dacă aceasta ar exista, câţi bărbaţi s-ar însura cu ea?

„Femeia ideală este o Pamela Anderson surdomută”, sună unul dintre răspunsurile glumeţe întâlnite pe un site dedicat domnilor. În toate dezbaterile despre femeia ideală, cel mai discutat aspect este cel al frumuseţii. În teorie, orice bărbat visează să fie amantul unei femei precum Angelina Jolie, Shakira sau al unui top-model de succes care aţâţă simţurile cu un trup provocator.

Nu e nimic rău să visezi, ba chiar psihologii spun că este perfect normal. În realitate, însă, un bărbat oarecare cu greu ar fi în stare să lege două cuvinte inteligibile în preajma unei femei de asemenea calibru. Motivul este foarte simplu, fie că suntem sau nu dispuşi să recunoaştem, cu toţii aveam în minte o imagine foarte clară despre locul pe care îl ocupăm pe o scară a atractivităţii.

Această diferenţă dintre vis şi realitate se poate verifica peste tot. În orice fel de colectiv vei găsi femei frumoase, cărora mulţi le fac ochi dulci, dar ele sunt singure, în timp ce o alta, mai puţin înzestrată de la natură se dovedeşte a avea un bărbat neaşteptat de arătos şi de cumsecade. „Se face o confuzie între idealul feminin propriu-zis şi idealul din punct de vedere sexual. Bărbaţii adoră să discute despre cele mai frumoase femei pur şi simplu pentru că astfel se autovalidează ca bărbaţi, fie şi la nivel strict imaginar. De altfel, şi femeile fac acest lucru, dar nu la fel de vocal. Practic, este un mecanism de îmbunătăţire a imaginii de sine”,

Calm şi bun-simţ
Ar putea părea surprinzător pentru multe femei, dar studiile arată că bărbaţii preţuiesc o mulţime de calităţi mult mai profunde decât aspectul fizic. Una dintre cele mai apreciate calităţi este calmul. O femeie care ştie să rămână calmă într-o situaţie de criză, care este dispusă să discute în loc să facă o criză de nervi ori o scenă de gelozie are mai multe şanse de păstra un bărbat lângă ea decât una foarte frumoasă care se apucă să spargă farfuriile când este nemulţumită de ceva. Mână-n mână cu calmul este răbdarea. Bărbaţii preferă femeile care nu îi cicălesc şi nu îi împing de la spate.
Un bărbat nu are nevoie de o femeie care să-l bată la cap să promoveze în carieră de pildă, preferând în schimb una care este capabilă să-i asigure sprijin şi încurajare în atingerea acestui scop. Un alt lucru pe care îl detestă bărbaţul este să fie criticat în faţa altora. Cu atât mai puţin este dispus să tolereze să fie ridiculizat când se află în compania prietenilor buni, chiar dacă femeia respectivă doar glumeşte ori se preface că glumeşte. „Pretind loialitate de la iubita mea, de la păstrarea unui secret până la afişarea unei imagini unite în public.

Bărbaţii detestă extremele

Pentru generaţia tânără, petrecerile sunt o componentă esenţială a vieţii. Pentru foarte multe domnişoare, este ceva de neimaginat să nu fie sâmbătă seara într-o discotecă(club) la modă. Din păcate pentru cele care speră ca astfel să-şi găsească un partener de viaţă, cei mai mulţi bărbaţi fac o distincţie netă între petrecăreţe şi femeile cu care merită să-ţi uneşti destinul.

Eternul feminin

Trăim într-o lume a superficialului, iar bărbaţii înşişi lasă de multe ori impresia că pentru ei contează mai mult frumuseţea decât sentimentul, dar psihologii sunt de părere că lucrurile nu stau chiar aşa. „În primul rând, un bărbat caută o relaţie din dragoste. Acest lucru poate lua prin surprindere multe femei, dar bărbaţilor le place să iubească şi să fie iubiţi la rândul lor.Nu este uşor să găseşti o femeie iubitoare şi este de înţeles de ce unii bărbaţi încearcă să nu piardă femeia perfectă pentru ei atunci când o găsesc”,
Bărbaţii caută femei care sunt gentile, feminine şi blânde pentru că aceste calităţi care fac dintr-o femeie o mamă îi atrag, atrăgând însă atenţia că ei nu doresc o a doua mamă într-o relaţie. În ceea ce priveşte feminitatea, tinerele ar trebui să reziste tendinţelor modei unisex şi să nu se ferească de ţinute sau accesorii care să le pună în valoare graţia şi formele. „În lumea animalelor, masculii speciilor sunt cei coloraţi pentru a atrage femelele – păunul mascul este superb, în schimb păuniţa este plictisitoare. La oameni este invers. Femeile sunt cele colorate şi rafinate”,

Provocarea sexuală

Sexul este preocuparea de căpătâi a celor mai mulţi dintre bărbaţi. Acest lucru se poate constata doar ascultând o conversaţie între masculii strânşi la o ţigară în pauză, dar este confirmat şi de numeroase studii. Astfel, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Indiana (SUA), 54% dintre bărbaţi se gândesc la sex de mai multe ori pe zi, în timp ce în rândul femeilor procentul este de doar 19%.

Decalogul perfecţiunii

 Iată zece dintre trăsăturile care i-ar convinge pe aceştia că femeia de lângă ei este cea care le va rămâne alături pentru totdeauna.

1 Femeia mulţumită de sine. Bărbatul nu caută o femeie perfectă la trup, ci una care să se simtă bine în pielea ei, cochetă, îngrijită şi îmbrăcată atrăgător.

2 Femeia încrezătoare în propriile forţe. Nimic nu atrage mai mult decât o femeie care emană siguranţă şi încredere în sine. Desigur, aceasta nu trebuie să cadă în păcatul aroganţei, ci doar să ştie ce vrea.

3 Femeia capabilă. Orice bărbat doreşte să fie cocoşul în casă însă el vrea să ştie că, la nevoie, se poate baza pe partenera sa, că aceasta poate prelua controlul şi rezolva o problemă.

4 Femeia care te pune în valoare. Este important pentru un bărbat ca partenera sa să-l pună într-o lumină bună în public, să îşi manifeste aprecierea şi să-l laude.

5 Femeia independentă. Bărbaţii detestă femeile slabe, care se agaţă practic de ei. Ei preferă în schimb femeile independente, care pot funcţiona cu succes şi în afara relaţiei de cuplu. O femeie care îşi face timp pentru ea şi preocupările sale îi oferă (iubitului) soţului o necesară libertate de mişcare, un spaţiu privat, astfel încât să nu se simtă sufocat.

6 Femeia dorită. O femeie cochetă, care păşeşte plină de încredere într-o încăpere şi are o conversaţie plăcută şi inteligentă va fi cu atât mai plăcută bărbatului său cu cât acesta citeşte interes în privirile celorlalţi.

7 Femeia dezlănţuită. Bărbaţii iubesc femeile care ştiu să-şi lase inhibiţiile la uşa dormitorului şi care sunt capabile chiar să preia iniţiativa în domeniul sexual.

8 Femeia hotărâtă. O femeie aiurită, care se apucă de tot felul de proiecte şi apoi se plictiseşte, nu inspiră încredere şi nu va fi luată foarte în serios. Bărbatul respectă determinarea, chiar dacă preocuparea în sine nu i se pare importantă.

9 Femeia fericită. Este vorba de acea persoană optimistă, care vede partea plină a paharului şi are umor. Mare parte din viaţa unui cuplu se petrece în afara aşternutului, iar bărbatul este fericit dacă acasă îl aşteaptă o atmosferă relaxată, o conversaţie veselă la cină, fără certuri, văicăreli sau bârfe răutăcioase.

10 Femeia care te face mai bun. Bărbaţii apreciază o persoană capabilă să-i asculte, să ofere o părere constructivă sau doar o vorbă bună. O astfel de atitudine naşte respect în sufletul bărbatului, care va învăţa astfel să se bazeze pe partenera sa, sentiment ce durează incomparabil mai mult decât frumuseţea ori atracţia sexuală.

Published in: on 6 Mai 2012 at 00:00  Comments (9)  

The URI to TrackBack this entry is: https://dreamerbsbfan.wordpress.com/2012/05/06/femeia-ideala-a-barbatului/trackback/

RSS feed for comments on this post.

9 comentariiLasă un comentariu

  1. Offff, barbatii…….ce s-ar face fara noi femeile, ,,,,dar si noi far voi…

  2. superb de frumos, inteligent gandit in toate detaliile, si daaa, asta cam isi doreste orice barbat de la o femeie, sa fim zambitoare mereu, calme in situatii care poate ne iau prin surprindere de multe ori in viata, si nu prea placute, rabdatoare , sa il ajutam sa urce pe o treapta mai sus, si sa nu incercam sa il coboram in viata, sa nu pierdem acel aer de copil cu trecerea timpului in viata…
    totusi femeia ideala si frumoasa e aceea care zideste o casa si nu o darama prin intelepciunea ei…
    felicitari pt postare!
    :*

  3. felicitari !

  4. foarte interesant articolul si chiar ma regaseasc. in unele situati.
    felicitari!

  5. Interesanta postare; eu sunt de aceeasi parere cu tine….o femeie trebuie sa fie feminina atat prin vestimentaie cat si prin comportament ; trebuie sa fie decisa si rationala. Totusi as avea ceva de adaugat : Viciile, tatuajele , accesoriile amplasate prin deverse zone ale corpului , care sunt la moda din pacate , micsoreaza valoarea unei femei si scade feminitatea acesteia. Eu consider ca nu podoabele purtate de femeie atrag un barbat ci insusi femeia prin natura ei fireasca.

  6. parerea mea este ca ne chinuim prea mult sa avem o relatie perfectaa… si tocmai pentru ca ne straduim atat nu o avem …dragostea trebuie sa fie usoaraa…nu trebuie sa ne sfortam sa il intelegem pe celalalt si nevoile lui …trebuie doar sa ne bucuram de compania celuilalt si sa fim fericiti … de celele mai multe ori gasim persoana pe care noi o consideram oarecum ideala, analizam atat calitatile cat si defectele ,stam sa ne gandim daca este intradevar ceea ce ne dorim si uitam sa ne bucuram de momentele petrecute impreunaa…ai dreptate..in general barbatii sunt mai sinceri cu ei si stiu cand si-au gasit partenera potrivita…femeile se mint singure… mai acorda o a doua sansa si refuza cu incapatanare sa considere relatia una nepotrivitaa..in general oamenii frumosi sunt mult mai increzatori in sine si astfel sunt evitati instinctiv de cei care isi doresc o relatie serioasa deoarece nu le-ar putea oferi increderea lor deplina si mereu s-ar simti oarecum inferiori…consider ca toti ne gasim la un moment dat perechea unora le lipseste insa curajul de a se dezvalui si pierd sansa…in viata riscam foarte mult iubind..insa tocmai acest risc ne face viata frumoasaa…foarte frumos articolul astept si altele>:D<

  7. ce porcarie de articol,care afemeiat a avut inspiratia asta?haha jalnic

  8. felicitari Ionut!

  9. Fiecare are ”Femeia perfecta” ,pentru ”femeia perfecta e asa cum o vede el nu cum o vad altii..


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: