Mesajul lui Mihai Stoichita catre suporterii Steaua Bucuresti!

Mihai Stoichiţă şi-a pus gîndurile pe hîrtie şi a trimis epistola la stelisti.ro şi la Gazeta Sporturilor: „Publicaţi-o, vă rog, e important ca suporterii să ştie ce simt şi ce-mi doresc”

„Dragi suporteri,,

Vă scriu cu doar cîteva zeci de ore înaintea startului returului. Un retur în care toţi steliştii visăm la titlul cu numărul 24. Trebuie să realizăm că avem o şansă mare să fim din nou campioni în România. Doar împreună vom fi mai mulţi, iar dacă vom fi mai mulţi, vom fi mult mai puternici şi, probabil, imposibil de învins.

Îmi doresc ca atît la meciurile din Ghencea, cît şi la cele din deplasare, să ne fiţi alături, să ne încurajaţi şi să ne susţineţi cum numai voi ştiţi. Deşi se spune despre voi că sînteţi al 12-lea jucător, eu cred că, de fapt, aveţi primul tricou de titular în echipa Stelei.

Mi-aduc aminte de atmosfera incendiară de la meciurile cu PSG, Fenerbahce, Bastia, ca să dau doar cîteva exemple din urmă cu 11-12 ani, cînd echipa era împinsă de la spate de un public formidabil. Aşa îmi doresc şi acum, iar dacă va fi aşa, atunci în seara zilei de 22 mai, cînd e programată ultima etapă, sînt convins că ne vom putea bucura împreună.

Avem o viaţă prea scurtă ca să stăm certaţi. Avem o şansă prea mare să luăm titlul ca să fim dezbinaţi. Avem un vis comun prea frumos, să jucăm la toamnă în Champions League, pentru a nu ne da acum mîna.

Vă aştept pe toţi alături de noi, iar prima întîlnire v-o dau chiar la meciul cu Ceahlăul, de sîmbătă seara.

Nu termin fără să mai adaug ceva. La finalul campionatului, mă voi simţi împlinit cu adevărat ca antrenor al Stelei dacă, pe lîngă cucerirea titlului, voi vedea din nou stadionul Ghencea plin.

Cu simpatie,
Mihai Stoichiţă

Mihai StoichitaAcest articol si multe alte noi imformatii le gasiti pe paginile urmatoare:

http://stelisti.gsp.ro

http://www.steauafc.com

http://www.fcsteaua.ro

Forzza Steaua Bucuresti!

Published in: on 19 Februarie 2010 at 13:00  Comments (8)  

The URI to TrackBack this entry is: https://dreamerbsbfan.wordpress.com/2010/02/19/mesajul-lui-mihai-stoichita-catre-suporterii-steaua-bucuresti/trackback/

RSS feed for comments on this post.

8 comentariiLasă un comentariu

  1. tin pumnii stransi pentru campionoii sufletului meu!
    FORZA STEAUA!

  2. inca mai sper in steaua…..

  3. Salut!Sunt din buzau si imi dores sa merg sh eu la meciurile Stelei….in zonacare locuiesc nu am pe nimeni sa mearga la meciuri….as vrea sa iau sh eu legatura cu un fan stelist pentru a ma imprieteni pt ami cumpara bilete…sh a merge impreuna la meci…..dak este cineva interesat eu va rog dati add la id de mess ionut1ar

  4. Vreau si io sa pot afla un numar de telefon de la un conducator de la steaua sunt un jucator de 18 anii jok fotbal de la 7 ani am jucat la craiova echipa a 2 mai multe echipe de liga a 3 si asi vrea sa pot afla un nr de telefon ceva va rog frumos :(:( id costy_jmecker cn vrea sa ma ajute iubesc clubu asta fortza stiintza si deaia vrea sa vin sa jok acolo

  5. Va rog frumos😦 din toata inima sa ma ajutaty😦 daca se poate si nam sa va dezamaghesc id messinger costy_jmecker

  6. Va rog frumos😦 suportery stelisty sa ma ajutaty sa pot sa iau legatura cu cineva de acolo si o sa dau tot pe teren o sa va fiu toata viata recunoscator sunt un bayat sarac dar cu daru asta de la dumnezeu jok fundasi dreapta fortza viteza technnica tot tot ce se poate cere la un fotbalist

  7. FORZA STEAUA ! ! CRED IS STEAUA IUBESC STEAUA ! ! ! sTEAUAAAAAAAAAAA e drogu meeeeeeeeeeu la bine si la greeeeeeeeeeeeu ..mai iau o doza si ma ridic la cer ALEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEe

  8. Paznicul si pescarul
    Un pescar dadea la undita într-un loc unde pescuitul era interzis. Un paznic se apropie de el si-i zice:
    – Trebuie sa platiti amenda, aici pescuitul e interzis!
    – Eu nu pescuiesc, îi fac doar baie râmei asteia! zice pescarul ridicând batul din apa.
    – Deh… amenda tot trebuie sa platesti, ca râma ta nu are slip si asta nu e plaja de nudisti!

    Add new comment

    Ce cred vecinii?
    Este vara si foarte cald. Sotul iese din baie si ii spune sotiei:
    – Iubito, e foarte cald si trebuie sa tund peluza. Ce crezi ca vor spune vecinii daca ies afara dezbracat?
    Sotia il priveste si raspunde:
    – Ca probabil m-am casatorit cu tine pentru bani..

    Add new comment

    Cum afli cine o are mare
    Intra o fata draguta la farmacie si intreaba farmacista:
    – Aveti prezervative foarte mari de vanzare?
    – Desigur ca avem, vreti sa cumparati?
    – Nu, dar va suparati daca am sa astept aici pana intra cineva sa cumpere?

    Add new comment

    Trei tipe stau de vorba
    Trei tipe stau de vorba. Prima spune:
    – Sa vedeti ce am gasit in buzunarele sotului meu aseara!! Fotografii porno!!!
    – Si ce ai facut cu ele?
    – Nici nu am stat sa ma gandesc, le-am aruncat pe foc direct!
    A doua spune si ea:
    – Asta nu-i nimic, eu am gasit in buzunarele sotului meu prezervative!
    – Si ce ai facut? Le-ai aruncat?
    – Nici vorba de asa ceva! Le-am gaurit si le-am pus la loc.
    Cea de a treia tipa lesina…

    Add new comment

    Sotul si sotia despre vecina
    Îmi spune soţia de dimineaţă:
    – Dragă, cuplul care s-a mutat lângă noi pare să se iubească foarte mult.
    În fiecare dimineaţă când el pleacă la muncă o sărută şi în fiecare
    seară când vine acasă îi aduce o duzină de trandafiri.
    Tu de ce nu faci la fel ?
    – Eşti nebună, îi zic, de-abia o cunosc !

    Add new comment

    Banc cu Eva
    Intr-o zi, in gradina Eden, Eva ii spune lui Dumnezeu:
    – Doamne, am o problema!
    – Care e problema ta, Eva?
    – Doamne, stiu ca tu m-ai creat, mi-ai dat aceasta minunata gradina si toate aceste animale fantastice si mi l-ai pus si pe acest sarpe groaznic de hazliu langa mine, dar pur si simplu nu sunt fericita.
    – De ce nu esti fericita, Eva? veni intrebarea de sus.
    – Doamne, sunt singura, si m-am si saturat sa tot mananc mere.
    – Bine, Eva, in acest caz am gasit o solutie la problema ta. Voi crea pentru tine barbatul, si ti-l voi pune alaturi.
    – Dar ce este acela un barbat?
    – Acest barbat este o creatura ratata, cu multe greseli si trasaturi urate de caracter. O sa te minta, o sa te insele si o sa fie incredibil de vanitos si increzut. Intr-un cuvant, iti va face viata un calvar. Dar va fi mai mare, mai puternic si mai rapid, si va avea placerea de a vana si ucide lucruri. Va arata comic atunci cand se excita, dar fiindca te-ai plans il voi crea astfel incat sa iti satisfaca nevoile carnale. Va fi lispit de umor si va iubi mai mult decat orice altceva luptele sau joaca cu mingea. Nu va avea nici prea multa minte, astfel ca va avea nevoie de sfatul tau pentru a putea gandi corect.
    – Pai suna fantastic, spuse Eva ridicand din spranceana. Unde-i buba? intreba ea.
    – Ei, bine, il poti avea cu o singura conditie.
    – Si care e aceasta, o, Doamne?
    – Dupa cum am spus, va fi mandru si arogant si se va admira mai tot timpul pe sine. Va trebui sa il lasi sa creada ca el a fost primul creat. Nu uita, acesta trebuie sa ramana micul nostru secret. Stii tu… ca de la femeie la femeie.

    Comments (1)

    Parola de la seif
    -Sir, dacă Dvs nu aveţi încredere în mine, atunci e mai bine ca eu să plec! zice majordomul.
    – Cum adică nu am încredere? Păi nu ţi-am lăsat eu parola de la seif in caz ca patesc ceva sa il deschizi?
    – Da Sir, dar nu e aia corectă!

    Add new comment

    Banc cu sotul si sotia plecata
    Sotia plecata in deplasare isi suna sotul:
    – Ce face pisica?
    – A pierit!
    – Aoleu, nemernicule! Nu puteai sa imi dai vestea putin mai delicat?! De exemplu, ca e pe acoperis si intamplator a cazut…
    – OK!
    – Ce face mama?
    – E pe acoperis!…

    Add new comment

    Fotbalistul afgan care joaca la Steaua
    Becali aude de un jucator super bun, undeva prin Afghanistan.
    Se duce acolo, il vede, e multumit, face un contract cu el si-l aduce la Steaua.
    Derby, Steaua-Dinamo, minutul 70, Dinamo conduce cu 2-0.
    Becali, disperat, face o schimbare si il introduce pe afghan in teren.
    Afghanul e super tare, inscrie 3 goluri si Steaua castiga, la limita.
    Fericit, afghanul pune mana pe telefon si o suna pe maica-sa:
    – Alo? Mama, a fost incredibil, am marcat 3 goluri, am castigat, toata lumea ma iubeste!
    Maica-sa, furioasa, la telefon:
    – Da, sigur, e minunat. Acum sa-ti zic cum a fost ziua noastra. Taica-tu a fost jefuit pe strada, sora-ta a fost violata, eu am fost batuta si scuipata pe strada, iar fratele tau s-a inhaitat cu unii si-a fost arestat pentru droguri!
    Afghanul, trist:
    – Vai, mama, imi pare atat de rau…
    Maica-sa:
    – Iti pare rau? ITI PARE RAU?! E NUMAI VINA TA CA NE-AM MUTAT LA BUCURESTI!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: